Regulamentul care elimină geoblocarea nejustificată în mediul online din Uniunea Europeană a intrat în vigoare începând de azi. Comisia Europeană anunță că europenii nu vor mai fi puși în situația de a avea accesul blocat sau redirecționat pe unele site-uri din simplul motiv că locuiesc în altă țară.

Ca urmare a intrării în vigoare a noului regulament, statele membre ale Uniunii Europene au responsabilitatea de a aplica prevederile care elimină frontierele din E-commerce.

În România, noul regulament va fi pus în aplicare de către Autoritatea Națională Pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Ce presupune geoblocarea?

  • Restricționarea accesului la site-uri din Irlanda sau Spania, spre exemplu – asta dacă navighezi de pe un calculator din România
  • Respingerea plății cu un card emis de către o bancă din România dacă faci cumpărături din unele state europene
  • Finalizarea unei comenzi nu este permisă deoarece magazinul respectiv nu livrează în România
  • Indisponibilitatea unor produse din alte state europene

Ce își propune noua directivă privind geoblocarea?

  • Comercianții au dreptul de a refuza plata cu cardul emis într-o altă țară, însă noua directivă interzice această practică dacă sunt îndeplinite anumite condiții de către client
  • Cetățenia sau locul/sediul unei firme nu va mai reprezenta o piedică în calea achiziționării unor produse și/sau servicii de la comercianții din alte țări membre ale U.E.
  • Practici precum blocarea accesului la unele pagini de internet sau redirecționarea clienților (fără acordul acestora) de la o versiune la alta vor fi interzise
  • Chiar dacă ți-ai dat acordul să fii redirecționat către o altă versiune, variantă originală ar trebui să rămână accesibilă
  • Regulamentul privind geoblocarea nu obligă comercianții să livreze dincolo de graniță – această opțiune rămâne la latitudinea comerciantului și trebuie precizată clar în termenii și condițiile aplicabile fiecărei achiziții în parte
  • În cazul în care comerciantul nu oferă livrare, clientul o poate organiza prin servicii expres sau de curierat
  • Regulamentul nu dezbate problema prețurilor diferite, oferindu-le, astfel, comercianților ocazia de a le stabili într-un mod care să respecte principiul nediscriminării
  • În cazul situațiilor B2B, regulamentul se aplică, în principiu, în măsura în care tranzacția este destinată exclusiv utilizării finale – nu există intenția de revindere, prelucrare, închiriere sau subcontractare

Care domenii de activitate sunt excluse de la aplicarea noului regulament?

  • Serviciile din domeniul transporturilor – regulamentul existent interzice deja discriminarea în cazul a 3 tipuri de transporturi: biletele de avion, transportul cu autobuzul sau autocarul și cele maritime
  • Serviciile financiare/Serviciile financiare cu amănuntul
  • Servicii audiovizuale – acest tip de servicii este practicat pe baza unor licențe teritoriale exclusive

Mai multe întrebări și răspunsuri referitoare la Regulamentul privind geoblocarea în E-commerce pot fi citite aici.

Tu ce părere ai despre noua directivă? Își va atinge scopul de a stimula comerțul online în cadrul pieței unice din Uniunea Europeană?

Sursă informații: startupcafe.ro

Articole recomandate

Top 10 site-uri gratuite pentru imagini in social media

Trebuie sa recunoastem ca fotografiile de tipul ‘stock images” tind sa creeze o oarecare doza de animozitate in marketing, iar de cele mai multe ori, pe buna dreptate. Fotografiile stock devin uneori scumpe daca doresti sa le folosesti mereu. In plus, exista o multime de intrebari pe care sa ti le pui: cine a facut-o […]

Citeste articolul

Lasa un comentariu

Adresa ta de email nu va fi afisata. Campurile marcate cu * sunt obligatorii